Tratarea bolilor cardiace

Tratarea bolilor cardiace

Inima este un mecanism complex, care se poate îmbolnăvi din motivele și sub formele cele mai diferite. Cele mai frecvente boli și anomalii cardiace, care se tratează în Centrul de competență pentru medicina cardiovasculară din cadrul clinicii Wiener Privatklinik, sunt:

Boli coronariene

Acestea se numără printre cele mai frecvente boli cardiace din țările dezvoltate. Pe lângă tratamentul medicamentos stau la dispoziție o serie de intervenții chirurgicale, în special operația de bypass coronarian precum și intervenția minim invazivă prin dilatarea cu sondă cu balon, care se practică astăzi cel mai mult în cadrul operației de implantare de stent coronarian.

Insuficiența cardiacă

Insuficiența cardiacă reprezintă incapabilitatea patologică a inimii să pompeze cantitatea de sânge necesară organismului, fără a ridica tensiunea cardiacă în atrii inimii. Aici însă trebuie precizat faptul că este vorba mai mult de o anomalie cardiacă și nu neapărat de insuficiență cardiacă, deoarece nu doar o funcție de pompare slăbită din cauze patologice, ci și o umplere dereglată cu sânge a inimii, cu tot cu o funcție de pompare neafectată, poate conduce la insuficiență cardiacă.

Există insuficiență cardiacă acută și insuficiență cardiacă cronică.

  • Insuficiența cardiacă acută se dezvoltă în decursul câtorva ore sau zile datorită tulburărilor contracțiilor cardiace sau de ritm cardiac. Alte posibile cauze pot fi un defect mecanic al umplerii ventriculare, insuficiențe valvulare, cardiomiopatii acute, embolii pulmonare sau infarctul miocardic.
  • Insuficiența cardiacă cronică se dezvoltă de-a lungul a luni sau ani de zile, adesea fără a prezenta simptome evidente, deoarece organismul compensează lipsa printr-un puls ridicat, prin îngroșarea mușchiului cardiac, prin îngustarea vaselor sangvine sau prin mărirea volumului de sânge. De abia într-un stadiu înaintat se ajunge la acumularea patologică de lichid (edeme) și la respirația grea (dispnee).

Pe cât de multiple sunt cauzele pe atât și metodele de tratare ale acestora, iar în acest caz se dovedește avantajul colaborării între diverșii specialiști din diferite domenii ai clinicii Wiener Privatklinik.

Tulburări de ritm cardiac

Pe locul trei al celor mai frecvente probleme ale cardiologiei moderne se află tulburarea de ritm cardiac, cel mai des întâlnită sub forma de fibrilație atrială, tahicardie ventriculară și fibrilație ventriculară.

Acestea sunt defecte ale bătăilor inimii, provocate de procese neregulate care formează și conduc excitația înspre mușchiul cardiac. Cauzele pot fi congenitale sau dobândite.

Pentru identificarea diferitelor feluri și forme de tulburări de ritm cardiac se face testul ECG (electrocardiograma) - iar aici se recomandă mai ales ECGul cu monitor Holter. În caz de incertitudine și după caz, va fi necesară realizarea unui așa-numit studiu electrofiziologic cardiac.

Nu toate tulburările de ritm cardiac necesită o terapie. Acolo unde aceasta este însă indicată, se vor administra medicamente cu efect de reglare sau stabilizare a ritmului cardiac prin implantarea unui stimulator cardiac sau a unui defibrillator implantabil (ICD), prin intermediul unui cateterism cardiac sau a unei operații de bypass.

Operația de bypass - Procedeu, avantaje, scopuri
Procedura cu stent - Procedeu, avantaje, scopuri

Informații detaliate despre tratarea bolilor cardiace primiți prin intermediul liniei noastre telefonice de informații sau prin email. Toate informațiile necesarele găsiți pe pagina noastră de contact.