Ruptura de ligament încrucișat - Cauze și metode de tratament

Ruptura de ligament încrucișat -
Cauze și metode de tratament

Articulația genunchiului este stabilizată și ghidată de ligamente și tendoane. Un rol important îl joacă ligamentele încrucișate, care trec prin mijlocul articulației genunchiului, unde se încrucișează. Ele asigură stabilitatea mecanică a articulației în realizarea mișcării înainte și înapoi precum și stabilitatea în cazul mișcării de rotație. În cazul accidentărilor sportive aceste ligamente sunt predispuse la distorsiuni și chiar la o ruptură completă.

O ruptură de ligament încrucișat reprezintă așadar o destabilizare periculoasă a genunchiului. Acestea se remarcă prin mobilitatea nefirească a gambei spre față sau spre spate, prin așa-numitele fenomene ale „sertarului“ – sertarul anterior și sertarul posterior. De asemenea, și rotația articulației genunchiului este schimbată – dacă unul dintre ligamentele încrucișate lipsește, axa de rotație nu se mai află pe mijlocul genunchiului, astfel producânduse tulburări de mișcare, care împovărează și lezează cartilajul și meniscul și mai mult.

Pe lângă aceste simptome ale rupturii de ligament încrucișat, în cadrul diagnosticării se mai controlează, dacă prin acidentare au fost lezate vase de sânge și / sau nervi. Informații mai detaliate oferă investigațiile radiografice și tomografiile cu rezonanță magnetică. Terapia depinde în mare măsură de posibila necesitate a unei intervenții chirurgicale subite, în cazul în care au fost lezate vase de sânge.

Dacă aceasta nu este necesară, se poate efectua o revizie a ligamentului încrucișat la circa sapte-paisprezece zile după accidentare. Avantajul ar fi faptul, că după retragerea inflamării este posibilă efectuarea unei operații artroscopice de ligament încrucișat minim invazive. În cadrul acesteia, se va decide, în funcție de forma și gravitatea leziunii, asupra metodei prin care se va reconstrui ligamentul încrucișat rupt. Un asemenea tratament se va efectua ambulant sau în timpul unei scurte spitalizări.

Recuperarea urmează în asemenea cazuri mult mai devreme decât în cazul unei operații tradiționale la genunchi. Reîntoarcerea la antrenamentul sportiv intensiv va urma doar sub supravegherea chirugului. Este cât se poate de posibil, ca după șase-opt săptămâni să se poată practica din nou, cu anumite restricții, activități sportive ușoare.

Un tratament fără operație prin imobilizare și dezvoltarea țintită a mușchilor, se va aplica cu precădere în cazul pacienților mai în vârstă.

Informații detaliate despre ruptura de ligament încrucișat primiți prin intermediul liniei noastre telefonice de informații sau prin email. Toate informațiile necesare le găsiți pe pagina noastră de contact.