Wiener Privatklinik

Screeningul cancerului de prostată: Testul Stockholm3 îmbunătățește diagnosticarea cu 22% și reduce necesitatea biopsiilor cu 76%

Testul Stockholm3, bazat pe un set amplu de date colectate de la aproape 60.000 de bărbați – cel mai mare set de date de acest tip – stabilește un nou standard în diagnosticarea cancerului de prostată, contribuind semnificativ la creșterea ratelor de vindecare și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.

 

Profesorul Dr. Georg Schatzl, un specialist de renume internațional în domeniul urologiei și andrologiei, efectuează testul Stockholm3 la Wiener Privatklinik, singurul spital din Austria și unul dintre puținele din Europa care oferă acces la această metodă avansată de diagnostic.

 

Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, certificat World’s Best Hospitals, stabilește un nou standard în screeningul și diagnosticarea cancerului de prostată prin testul de sânge Stockholm3. Acest test revoluționar crește semnificativ rata de depistare a cancerului de prostată și reduce considerabil necesitatea biopsiilor invazive.

  • Analizând 5 markeri proteici, peste 100 de markeri genetici și date clinice, testul de sânge Stockholm3 sporește precizia diagnosticării cancerului de prostată, permițând depistarea timpurie a cazurilor cu risc ridicat și reducerea substanțială a biopsiilor.

 

  • Cu un set de date provenit de la aproape 60.000 de bărbați — cel mai mare de acest tip — Stockholm3 stabilește un nou standard în diagnosticarea cancerului de prostată, îmbunătățind ratele de vindecare și calitatea vieții pacienților.

 

  • În prezent, Wiener Privatklinik (WPK) este singurul spital din Austria și unul dintre puținele din Europa unde pacienții români au acces la acest test avansat, alături de testarea PSA convențională.
 

Cancerul de prostată reprezintă cea mai frecventă afecțiune oncologică în rândul bărbaților români, cu peste 10.000 de cazuri noi înregistrate anual, ceea ce constituie aproximativ 18% din totalul cazurilor de cancer în rândul acestui segment. Estimările indică o creștere a incidenței cu aproape 22% până în anul 2040. Aceste date subliniază nevoia urgentă de a dezvolta soluții precise pentru diagnosticul timpuriu, cu scopul de a îmbunătăți prognosticul pacienților și de a gestiona impactul tot mai mare asupra sistemului de sănătate.

 

Limitările testării PSA convenționale

 

Testul PSA (antigenul specific prostatic), deși este folosit pe scară largă în screeningul și diagnosticarea cancerului de prostată, are limitări semnificative. Un dezavantaj major este tendința de a produce rezultate fals pozitive, ducând la biopsii invazive inutile care cresc anxietatea și expun pacienții la posibile efecte secundare. De asemenea, testul PSA poate produce rezultate fals negative, ceea ce poate duce la omiterea diagnosticului. Acest aspect este deosebit de important în special în cazurile de cancer de prostată agresiv, unde detectarea timpurie joacă un rol esențial în asigurarea unui tratament eficient.

 

Testul Stockholm3, un nou standard în screeningul cancerului de prostată

 

Testul Stockholm3 reprezintă un instrument de screening avansat, conceput pentru a depăși limitele măsurării convenționale a antigenului specific prostatic (PSA). Acesta analizează o gamă extinsă de indicatori, incluzând cinci markeri proteici și peste 100 de markeri genetici, alături de date clinice precum vârsta și istoricul familial al pacientului. Această abordare multidimensională sporește considerabil precizia diagnosticului și facilitează identificarea timpurie a pacienților cu risc crescut de a dezvolta cancer de prostată.

 

Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, Director Medical al spitalului Wiener Privatklinik și Profesor de Oncologie Medicală și Imunologie Clinică, explică: „Testul Stockholm3 reprezintă un progres semnificativ în predicția riscului de cancer de prostată. Acuratețea sa nu doar că permite pacienților cu risc să ia măsurile preventive necesare, dar contribuie și la reducerea costurilor din sistemul de sănătate.”

Studiile clinice au arătat că testul Stockholm3 crește rata de depistare a cancerului de prostată cu 22% și reduce necesitatea biopsiilor cu până la 76%.

Prof. Univ. Dr. Georg Schatzl, specialist în urologie și andrologie la spitalul Wiener Privatklinik, subliniază impactul clinic: Acest test de sânge inovator îmbunătățește considerabil capacitatea de a detecta formele agresive de carcinom de prostată într-un stadiu mai incipient decât testul PSA convențional. Astfel, permite intervenții terapeutice mai eficiente și la momentul optim, contribuind atât la creșterea ratei de vindecare, cât și la îmbunătățirea calității vieții pacienților.”

 

Soluții avansate de diagnostic și tratament disponibile în Viena

 

La spitalul Wiener Privatklinik din Viena, pacienții români au acces la soluții complete și avansate pentru screeningul, diagnosticarea și tratamentul cancerului de prostată. Dacă testul Stockholm3 sugerează un risc de malignitate, se efectuează o examinare RMN multiparametrică pentru evaluarea riscului. În funcție de rezultatele obținute, se poate realiza o biopsie folosind tehnici de fuziune avansate care combină imagini RMN și ecografia pentru o precizie sporită.

Pentru cazurile confirmate de cancer de prostată, Wiener Privatklinik oferă opțiuni de tratament personalizate, adaptate profilului de sănătate al pacientului. Aceste opțiuni includ proceduri chirurgicale asistate de robotul Da Vinci, care permite intervenții minim invazive și precise, protejând nervii și vasele de sânge din vecinătate. De asemenea, sunt disponibile și alte opțiuni terapeutice, precum radioterapia și brahiterapia.

 

Acest material a fost publicat în Doctorulzilei.ro

Alte articole medicale

Simptome frecvente ale cancerului osos. Cum se pune diagnosticul corect şi ce tratamente noi există

Simptome frecvente ale cancerului osos. Cum se pune diagnosticul corect şi ce tratamente noi există

„Se presupune că motivul pentru care acest tip de cancer este mult mai frecvent la copii decât la adulţi ţine de faptul că, la cei mici, celulele din ţesutul osos, care este în creştere, se pot diferenţia în celule tumorale“, explică Prof. Dr. Rainer Kotz, medic specialist în ortopedie, chirurgia tumorii osoase şi chirurgia coloanei vertebrale, de la Wiener Privatklinik – Vienna Private Hospital, într-un interviu pentru publicația Adevărul.ro.

Citeste mai mult