Chirurgia cancerului de sân
În cazul transplantului pulmonar, rata de supraviețuire la un an a crescut cu 92% la pacienții care aveau un procent de supraviețuire de 20% înainte de transplant.
Citeste mai multWiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, a obținut, pentru al treilea an consecutiv, certificarea World’s Best Hospitals, acordată de publicația americană Newsweek.
Spitalul WPK a fost distins pentru asistența medicală de înaltă calitate, oferită de medici reputați pe plan internațional și pentru dotările medicale de ultimă generație.
Pacienţii români pot beneficia de asistență completă privind deplasarea la spitalul din Viena sau accesarea unei consultații online prin intermediul celor 2 birouri de reprezentanță ale WPK, din Bucureşti şi din Timișoara.
Situat în Viena, Wiener Privatklinik este singurul spital privat din Austria care a primit această certificare. Clasamentul World’s Best Hospitals, realizat de Newsweek în colaborare Statista, se află la a cincea ediție și include peste 2,300 de spitale din 28 de țări din întreaga lume. Selecția a fost efectuată pe baza recomandărilor profesioniștilor din domeniul sănătății, sondajelor de opinie ale pacienților și indicatorilor de performanță (KPIs) ai unităților medicale.
Tratamentele cele mai solicitate de pacienții români
Cele mai solicitate servicii medicale de pacienții români au fost tratamentele oncologice, urmate de intervențiile chirurgicale complexe în specialitățile ortopedie – traumatologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie reconstructivă și a nervilor periferici și chirurgie pediatrică. Totodată, peste 190 de români au beneficiat de consultații medicale online, acordate de experții austrieci în clinica virtuală WPK Online Healthcare Center, unde sunt disponibile peste 20 de specialități medicale.
Anual, spitalul WPK înregistrează peste 12.000 de internări, iar aproximativ 40% dintre acestea sunt pentru pacienți internaționali care vin din peste 20 de țări, cu precădere din Europa Centrală și de Est. Românii sunt prima naționalitate de pacienți internaționali, reprezentând o pondere de 35%.
„Obținerea pentru al treilea an consecutiv a certificării World’s Best Hospitals confirmă că oferim pacienților medicina viitorului: asistență medicală multidisciplinară, susținută de medici de renume și conform ultimelor ghiduri științifice, bazate pe cele mai recente inovații în medicină. Suntem mândri să fim recunoscuți drept unul dintre cele mai bune spitale din lume, care oferă asistență medicală multidisciplinară, susținută de medici de renume și de tehnologie medicala de ultimă generație. Acest premiu vine ca o recunoaștere a eforturilor noastre de a asigura servicii medicale de cea mai bună calitate, confort și siguranță pacienților internaționali care aleg să se trateze la spitalul nostru din Viena.”, declară Ema Hafner, Directorul Departamentului de Marketing și Pacienți Internaționali al Wiener Privatklinik.
Tehnologie și servicii de top pentru pacienții români
Spitalul WPK deține 10 centre medicale de competență care acoperă toate ariile clinice, de la consult și prevenție, diagnosticare de precizie la tratamente de ultimă oră, utilizând cele mai noi abordări terapeutice și tehnici chirurgicale. Centrul său de oncologie – WPK Cancer European Academy Cancer Center este cel mai complex și reputat centru privat de diagnostic și tratament al cancerului din Europa Centrală și de Est.
Experți WPK, cotați în primii 6% oameni de știință din lume, printre care și un medic de origine română
În cadrul spitalului, pacienții au acces la peste 400 de medici cu expertiză de excepție și cercetători științifici reputați pe plan internațional. Anul acesta, 14 medici colaboratori ai WPK, cu diverse specializări medicale, au fost cotaţi în primii 6% oameni de știință din lume, într-un clasament realizat de Universitatea Stanford. Printre aceștia se află și un medic de origine română – Prof. Univ. Dr. Dan Rujescu, medic psihiatru, cu o activitate profesională și de cercetare de peste 30 de ani în domeniu.
Tratamente chirurgicale robotice, disponibile la spitalul WPK
Recent, spitalul WPK și-a completat gama de tratamente medicale inovatoare prin achiziția unui robot chirurgical Da Vinci Intuitive Surgical System. Sistemul este utilizat pentru intervenții chirurgicale minim invazive într-o varietate de specialități, de la chirurgie generală, chirurgie cardiacă și toracică la oncologie, ginecologie și urologie. Chirurgia robotică oferă beneficii importante, atât pacienților, cât și medicilor: precizie și siguranță, confort sporit, recuperare rapidă, risc scăzut de sângerare și infecție, durere minimă și dimensiuni reduse ale cicatricilor.
Pacienții români beneficiază de manageri de caz vorbitori de română, de la programare și până la plecarea din spital
Pacienţii români pot beneficia de asistență completă privind deplasarea la spitalul din Viena sau accesarea unei consultații online prin intermediul celor 2 birouri de reprezentanță ale WPK, din Bucureşti şi din Timișoara.
În cazul transplantului pulmonar, rata de supraviețuire la un an a crescut cu 92% la pacienții care aveau un procent de supraviețuire de 20% înainte de transplant.
Citeste mai multTumorile de cap și gât sunt, în majoritate maligne, și își au originea în mucoasa căilor aerodigestive superioare. Acestea se dezvoltă frecvent în cavitatea bucală, orofaringe și amigdale, dar apar și în faringe și laringe.
Citeste mai multCancerul de pancreas este una dintre cele mai agresive și greu de tratat forme de cancer, cunoscut pentru evoluția sa rapidă.
Citeste mai multPacienții români cu boli rare aleg spitalul WPK pentru accesul la medici specializați clasați în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume, tratamentele de ultimă generație disponibile și accesul la cele mai noi medicamente.
Citeste mai mult(+4) 021 1394827