Wiener Privatklinik

Totul despre mielomul multiplu: Interviu cu Prof. Paul Knöbl

Prof. Univ. Dr. Paul Knöbl este medic specialist hematologie-oncologie în cadrul WPK Academy Cancer Center (Wiener PrivatKlinik) și doctor în medicină la Universitatea din Viena. Am discutat cu dumnealui despre mielomul multiplu, un cancer agresiv, o formă destul de rară și am vrut să aflăm de ce apare, care este vârsta medie când poate apărea, ce simptome are, dar și care sunt terapiile curente.

Conform statisticilor, mielomul multiplu este a doua cea mai frecventă formă de cancer de sânge întâlnită și reprezintă 1% din toate formele de cancer. Ne puteți explica la ce se referă termenul de „mielom multiplu”?

Mielomul multiplu se caracterizează prin producția incontrolabilă a anumitor proteine (imunoglobuline) de către celulele plasmatice maligne, cele responsabile de producerea anticorpilor care luptă împotriva infecțiilor. Dacă aceste celule devin maligne (prin mutații ale genelor), ele cresc în dimensiune în mod incontrolabil și produc cantități mari de anticorpi răi. Acest lucru poate cauza diverse probleme și, în final, poate duce chiar la decesul pacienților dacă nu sunt tratați corespunzător.

 

 

Cine este predispus la acest tip de cancer?

Mielomul multiplu afectează, în principal, oamenii în vârstă, media de vârstă pentru acest diagnostic fiind de 66 de ani. Doar 2% dintre pacienți au vârsta mai mică de 40 de ani. Mielomul multiplu este puțin mai frecvent la bărbați decât la femei.

 

 

Care sunt cauzele acestei boli?

Mielomul multiplu este cauzat de mutații ale celulelor plasmatice sau ale precursorilor celulelor plasmatice. Aceste mutații duc la creșterea în mod incontrolabil a celulelor plasmatice, care devin, de fapt, nemuritoare. Motivul din spatele mutațiilor în cazul unui singur pacient este însă necunoscut. Mutațiile pot fi cauzate de expunerea la radiații, chimicale, toxine, diverse medicamente, dar, de asemenea, se poate întâmpla și în mod spontan.

 

 

Care sunt simptomele mielomului multiplu?

Simptomele clasice includ anemie, dureri de oase, creșterea creatininei serice, calciului sau proteinelor, oboseală generală, scăderea în greutate.

 

 

Poate fi tratat acest tip de cancer de sânge, mielomul multiplu? Sau poate fi doar ținut sub control?

Mielomul multiplu se manifestă în diferite forme, de la progresul foarte lent al paraproteinemiei, unde nu este nevoie de terapie pentru mulți ani, până la progresul rapid al acesteia, unde este nevoie de chimioterapie imediată. Distingerea acestor două forme și găsirea celui mai bun tratament pentru pacienți ține de specialiștii experimentați din domeniu. Terapiile curente sunt complexe, scumpe și necesită supervizare continuă, dar pot ține sub control boala pentru mulți ani și pot chiar să o elimine.

 

 

De ce credeți că societatea din ziua de astăzi este în general predispusă la dezvoltarea diverselor tipuri de cancer?

Există diverși factori de risc, binecunoscuți, pentru diverse tipuri de cancer (ex: fumatul, nutriția defectuoasă, stilul de viață nesănătos, expunerea la toxine sau chimicale), iar unii dintre ei pot fi evitați cu ușurință.

Alte articole medicale

Cum poate fi vindecat cancerul mamar cu noile metode de diagnostic și tratament de la spitalul WPK

Cum poate fi vindecat cancerul mamar cu noile metode de diagnostic și tratament de la spitalul WPK

Cum poate fi vindecat cancerul la sân. Majoritatea pacientelor cu cancer la sân au șanse reale de vindecare, pe termen lung, cu ajutorul tehnicilor de diagnostic și de tratament avansate.

Prof. Univ. Dr. Wolfgang Koestler, specialist consultant în hematologie și oncologie, la Wiener Privatklinik, a explicat cum poate fi vindecat cancerul la sân, inclusiv în stadii avansate, datorită noilor metode de diagnostic și tratament. Interviul a fost publicat în Doctorulzilei.ro.

Citeste mai mult
Imunoterapia: O nouă perspectivă în tratamentul cancerului

Imunoterapia: O nouă perspectivă în tratamentul cancerului

Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski este Director Medical al Wiener Privatklinik, Director al Centrului Academic European de Oncologie, Profesor de oncologie medicală și imunologie clinică, a vorbit despre Imunoterapie, un tratament cu rezultate asupra cancerului. Imunoterapia este o modalitate de tratament prin care se utilizează puterea anticorpilor, activând astfel funcția regulată a celulelor imune pentru a determina eliminarea celulelor tumorale.

Citeste mai mult
Logo Wiener Privatklinik picture

Quick Links

Useful Links

Make Appointment

Call Us Today

(+4) 021 1394827

Copyright Wiener Privat Klinik. All rights reserved.