Tocmai pentru că se presupune a fi o boală determinată de factori genetici, cancerul osos nu poate fi prevenit. „Depistarea timpurie este însă foarte importantă, ca şi în alte tipuri de cancer, pentru că ea creşte considerabil şansele de vindecare“.
Tumorile care apar la copii sunt diferite de cele ale adulţilor. „Osteosarcomul – care apare în ţesuturi moi şi în oasele aflate în dezvoltare – şi sarcomul Ewing – care apare în apropierea oaselor şi ţesuturilor moi, mai ales coaste, femur, humerus şi pelvis – sunt cele mai frecvente tipuri întâlnite la copii şi tineri până în 20 de ani“. În schimb, condrosarcomul – dezvoltat în cartilaje – este tumora cel mai des întâlnită la adulţi.
Cele mai frecvente simptome
Simptomele specifice cancerului osos pot fi uşor confundate cu simptomele unor afecţiuni mai puţin grave, ceea ce îngreunează depistarea sa, avertizează prof.dr. Rainer Kotz. „Cele mai frecvente simptome sunt umflăturile şi durerea în zona afectată, mai ales în extremităţi. Alte manifestări precum febră, frisoane, transpiraţii nocturne şi scăderea în greutate pot apărea, de obicei, în momentul în care tumora s-a extins la alte ţesuturi din organism“.
Diagnosticul se pune în urma unei radiografii. Acest tip de investigaţie imagistică este primul pas pentru depistarea din timp a tumorii, urmând ca, în funcţie de semnele identificate în urma acesteia, să se realizeze alte investigaţii mai complexe precum RMN, scanarea oaselor sau scanare PET.
În ce constă tratamentul şi care este rata de succes
Ca şi în cazul altor tipuri de cancere, tratamentul tumorilor osoase maligne are două componente care se completează reciproc: chimioterapia şi intervenţia chirurgicală. „Ambele sunt importante, pentru că prima, chimioterapia, salvează viaţa pacientului, iar intervenţia chirurgicală îi salvează acestuia membrul afectat. Odată cu noua chimioterapie, propusă în 1975 de doi medici americani, Gerald Rosen – New York – şi de Norman Jaffe – Boston -, şansele de vindecare ale pacienţilor cu tumori osoase maligne au crescut considerabil. Tot în 1975, am avut ocazia să îl vizitez la New York pe medicul Rosen şi să urmăresc modul în care aplica acest tip de tratament. Era începutul unei combinaţii de succes între chimioterapie şi chirurgie, pe care am început să o aplic la rândul meu la Viena, din toamna aceluiaşi an“, mai spune profesorul de la Viena.
Schema de tratament include chimioterapie – după aflarea diagnosticului, timp de 6 săptămâni – 3 luni, în funcţie de stadiul bolii – tratament chirurgical – pentru îndepărtarea tumorii principale – chimioterapie – postoperator pentru tratarea potenţialelor metastaze, timp de şase luni – poate duce la o rată de vindecare de 80%, o proporţie uriaşă pentru osteosarcom şi pentru sarcomul Ewing, adaugă acesta.
Recurenţa bolii înrăutăţeşte prognosticul
Pentru condrosarcom, care apare de regulă la adulţi şi la pacienţii mai în vârstă, şansele de reuşită a tratamentului chirurgical pot fi apreciate în funcţie de succesul primei operaţii. „Dacă aceasta se dovedeşte a fi eficientă, pacientul are o şansă de vindecare de aproximativ 60%. Dacă există o recurenţă locală după prima operaţie, prognosticul este mai degrabă pesimist – 90% din aceşti pacienţi nu vor supravieţui, chiar dacă a doua operaţie este un succes“.
Tot pentru acest tip de cancer osos, prognosticul depinde şi de gradul de risc al tumorii – scăzut, intermediar, înalt. „Condrosarcomul de grad mare – condrosarcomul mezenchimal – are un prognostic foarte pesimist. Pacienţii cu acest diagnostic beneficiază mai întâi de intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii primare şi, pentru că la aceste tumori există o prognoză bună pentru metastazele pulmonare şi de os, tratamentul va fi completat de chimioterapie. Chiar dacă, în aceste cazuri, chimioterapia nu este la fel de eficientă ca în cazul osteosarcomului şi sarcomului Ewing, pentru că tumorile au o sensibilitate diferită faţă de acest tip de tratament, chimioterapia poate aduce un beneficiu de aproximativ 20%“.
Acest lucru se traduce într-o rată de supravieţuire de 30% doar cu intervenţie chirurgicală faţă de 50% în cazul în care se combină intervenţia chirurgicală cu chimioterapie, apreciază medicul.
Condrosarcomul de grad mic – care creşte, dar nu metastazează – poate avea o prognoză foarte bună cu un tratament chirurgical potrivit. „Condrosarcomul pune chirurgului probleme prin poziţionarea cel mai frecvent centrală în organism: şold, umăr, coloană vertebrală, osul sacru, pelvis, ceea ce face ca tumoarea să fie greu de îndepărtat. Ce trebuie să facă un chirurg bun: să realizeze o rezecţie largă, completă, fără a deschide capsula tumorală, elimininând astfel tendinţa de metastazare. Şansa pacientului depinde în acest caz de îndemânarea chirurgului. Dacă medicul chirurg reuşeşte să realizeze bine rezecţia, nu va exista recurenţă, iar pacientul va fi vindecat“.
Radiaţiile, un alt tip de tratament
Un alt tip de tratament este cel cu radiaţii. „De exemplu, în cazul unui cancer în zona şoldului, parte a corpului pentru care nu avem suficiente proteze, se face o rezecţie în zona pelvisului, acea secţiune este dusă la centrul de radioterapie, radiată în doze foarte mari şi „alipită“ ulterior în şoldul pacientului“.
După iradiere, acea parte de os este nevascularizată, dar se revitalizează în 2-3 ani, explică prof. dr. Rainer Kotz. „Eficienţa acestui tratament depinde tot de modul în care se realizează rezecţia. Pentru un chirurg cu experienţă, rata de eşec este 1 – 2%. Iradierea tumorii are efect 100%, ceea ce face diferenţa este ca secţiunea să fi fost făcută pe ţesut sănătos, pentru a nu exista recidivă. O singură celulă malignă rămasă în corp poate compromite şansele de vindecare ale pacientului“. Iradierea osului durează doar câteva secunde. „Dacă pentru iradierea unei tumori mamare se utilizează 35 Gy, pentru o tumoare osoasă se folosesc 150 Gy“.
Progresele actuale fac posibile şi alte forme de tratament în cancerul osos. „Tratamentul cu celule dendritice – un nou tip de imunoterapie – se adresează pacienţilor diagnosticaţi cu tumori maligne, care nu pot fi vindecaţi prin chimioterapie. Această terapie a avut succes 100% pentru majoritatea cazurilor în care am folosit-o şi, parţial, în alte două cazuri. Am avut un pacient din Slovenia care s-a vindecat de sarcom cu metastaze multiple în urma acestei terapii cu celule dendritice. Dificultatea acestui tip de terapie vine din faptul că nu există un antigen universal. Trebuie să recoltăm antigenul de la fiecare pacient, să extragem o parte din tumoră şi să creăm antigenii“.
Proteză care se alungeşte prin mişcare
Intervenţia chirurgicală presupune rezecţia adecvată a tumorii şi implantarea unei proteze tumorale. Prof. dr. Rainer Kotz explică cum se face protezarea pacienţilor operaţi de cancer osos la Wiener Privatklinik. „Viena este recunoscută ca lider în domeniul ortopedic, deoarece aici s-a dezvoltat expertiza medicală referitoare la implanturile protetice moderne, care reprezintă în prezent „standardul de aur” în tratarea afecţiunilor ortopedice grave. Clinicile din Viena au realizat activităţi de pionierat în domeniul endoprotezării, spre exemplu în protetica specială pentru perioada de creştere la copiii şi adolescenţii cu tumori osoase, dar şi în domeniul intervenţiilor minim-invazive şi al implanturilor personalizate la şold, genunchi, coloană vertebrală şi picior“.
Un prim câştig îl reprezintă creşterea duratei de viaţă a unei endoproteze. „Dacă iniţial, o endoproteză putea rezista aproximativ 10 ani, după care era necesară schimbarea axei, astăzi, durata ei de viaţă poate chiar depăşi 20 de ani, iar axele sunt cu mult îmbunătăţite“.
„De asemenea, realizarea protezei în creştere pentru copii – cunoscută ca proteza Kotz, care să lase piciorul să crească asemeni celui sănătos a îmbunătăţit calitatea vieţii pacienţilor cu cancer osos. Cu toate că endoprotezarea în cazul copiilor foarte mici este dificilă, această se poate realiza de la vârstă de 6 ani până la 16 ani. Problema de la care am pornit a fost următoarea: dacă un copil primea o proteză, celălalt picior creştea, în vreme ce piciorul afectat rămânea scurt, devenind inutilizabil pentru pacient. Prin urmare, am creat un mecanism în interiorul protezei, care să permită alungirea acesteia. După rezultate foarte bune cu aproximativ 40 de pacienţi cu acest tip de tratament, ne-am gândit că de preferat pentru pacient era să nu fie necesară de fiecare dată o intervenţie chirurgicală care să facă alungirea, că proteza ar trebui să se alungească singură şi am dezvoltat ulterior proteza extensibilă automat“.
Proteza se alungeşte prin mişcare, mai spune medicul. „Atunci când genunchiul se mişcă, se realizează o alungire uşoară a protezei, aproape imperceptibilă. Dacă alungirea astfel produsă este mai mare decât a crescut piciorul sănătos, atunci genunchiul devine rigid. Acest tip de proteză are aceeaşi viteză de creştere ca piciorul celălalt al pacientului. Crearea acestui implant a schimbat definitiv tratamentul copiilor, astfel încât a ajuns să înlocuiască practica veche, rotaţioplastia – o formă de chirurgie reconstructivă a membrului inferior efectuată în loc de amputarea totală, prin care articulaţia genunchiului este practic reconstruită din cea a gleznei“.
Această proteză este înlocuită doar atunci când scheletul este matur. „Chiar şi atunci, dacă ea se dovedeşte în continuare funcţională, poate fi păstrată până în jur de 25 – 30 de ani, când poate fi înlocuită cu proteza pentru adulţi. Datorită eforturilor depuse în păstrarea membrului pacientului şi îmbunătăţirea funcţiei sale, avem astăzi sute de pacienţi care duc o viaţă normală, au o profesie, sunt căsătoriţi, au copii şi chiar pot practica sport cu proteza lor“.
Implant personalizat
Tehnicile noi folosite în prezent în acest domeniu reduc mult disconfortul intervenţiei chirurgicale pentru pacienţi şi le permit acestora o recuperare mai rapidă.
„Astăzi, proteza de şold poate fi pusă fără disecţia muşchiului, ci doar printr-un clivaj pe lungimea fibrei. Acest lucru se realizează printr-un abord frontal al articulaţiei şoldului, nu lateral, cum se făcea de obicei. Abordarea frontală are avantajul unei incizii extrem de mici, fără a dăuna niciunui vas de sânge, nerv sau muşchi. Implantarea corectă a protezei după realizarea inciziei, deşi dificilă pentru chirurg pentru că este vorba de o proteză de mici dimensiuni, permite pacientului să îşi reia mersul normal după o perioadă mai scurtă de timp. Pentru acest gen de operaţii este însă nevoie de o formare specializată şi de practică alături de un chirurg cu experienţă“.
În ceea ce priveşte protezarea genunchiului, care nu se poate face cu operaţie minim invazivă, pentru că este nevoie să deschizi cât de mult posibil pentru a putea introduce proteza, un progres important îl reprezintă pacient – specific implants, procedură care presupune proiectarea protezei şi a instrumentarului specific de implantare a acesteia special pentru pacient. „Acest lucru înseamnă că proteza se potriveşte milimetric acelui pacient şi numai lui. Potrivirea perfectă pe osul sănătos face, pe de o parte, să nu existe deloc hemoragie şi pe de altă parte, compensează unghiul piciorului, astfel încât acesta să fie drept din nou. Pentru a tăia femurul în diferite moduri necesare protezei, chirurgul foloseşte instrumente speciale din nailon, care nu pot fi sterilizate şi care se potrivesc doar acelui pacient. După intervenţie, instrumentele se aruncă. Este un exemplu de medicină personalizată care aduce numeroase beneficii pacientului“, conchide profesorul.