Wiener Privatklinik

Ce trebuie să știm despre afecțiunile urologice și cancerul de prostată

Suferi de o afecțiune urologică sau ai pe cineva apropiat cu un astfel de diagnostic?

 

Află de la 𝐏𝐫𝐨𝐟. 𝐔𝐧𝐢𝐯. 𝐃𝐫. 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠 𝐒𝐜𝐡𝐚𝐭𝐳𝐥, specialist în urologie și andrologie, care sunt beneficiile alegerii 𝐖𝐢𝐞𝐧𝐞𝐫 𝐏𝐫𝐢𝐯𝐚𝐭𝐤𝐥𝐢𝐧𝐢𝐤, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, pentru tratamentul afecțiunilor urologice, una dintre acestea fiind cancerul de prostată.

De ce ar trebui ca pacienții români să aleagă Spitalul WPK pentru tratamentul afecțiunilor urologice?


Dispunem de suportul a numeroase opțiuni și echipamente avansate. Prin urmare, suntem în măsură să oferim pacienților internaționali o  serie de tratamente urologice deosebit de eficiente în tratarea tuturor afecțiunilor.


Wiener Privatklinik este un spital cunoscut la nivel internațional și de dimensiuni extinse, cu o bogată expertiză, cu echipamente de ultimă generație și cu medici experimentați. Aceștia se bucură de cariere academice și aduc în echipă o expertiză variată.


Astfel, avem capacitatea de a oferi pacienților noștri un suport tehnologic și științific de înaltă calitate, respectând toate recomandările internaționale. Acest lucru reprezintă un avantaj semnificativ pentru toți cei care beneficiază de serviciile noastre.

 

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni urologice și ce simptome ar trebui să îndrume de urgență pacienții către medic?


La populația masculină, avem experiență în tratarea afecțiunilor prostatei. De asemenea, dacă un pacient are probleme cu micțiunea, mai exact dacă merge foarte des la toaletă, dacă prezintă sânge în urină sau dacă are anumite afecțiuni urinare, este indicat să vină la spitalul Wiener Privatklinik pentru un tratament optim și pentru elaborarea unui plan de tratament personalizat.


În plus, dacă pacientul are antecedente familiale de cancer de prostată și are valorile markerilor tumorali crescuți etc., poate veni la noi și astfel îi putem oferi cel mai bun tratament posibil.


Cine este expus riscului de afecțiuni urologice?


Conform ghidurilor, bărbații trebuie să meargă la controlul de prevenție după 45 de ani. În cazul în care există antecedente în familie, cum ar fi faptul că tatăl sau fratele au avut unele boli urologice, cancer de prostată, pacientul trebuie să înceapă examinările de prevenție începând cu vârsta de 40 de ani. Controlul urologic include testele de urină, ecografie, testul PSA, RMN pentru prostată, dacă se recomandă, și apoi, conform ghidurilor, alte investigații.

 

Care sunt cele mai recente tratamente disponibile la WPK pentru tratarea cancerului de prostată sau de vezică urinară?

Din punct de vedere a imagisticii medicale, dispunem de echipamente pentru CT și RMN dintre cele mai performante, oferind imagini foarte concludente pentru depistarea afecțiunilor vezicii urinare sau pentru cancerul de prostată. În primul caz, dacă pacientul prezintă nivele crescute de PSA și suspiciuni de cancer de prostată, putem efectua o biopsie de prostată ghidată prin RMN. În cazul unui rezultat pozitiv și dacă există indicație pentru intervenție chirurgicală, avem sistemul robotic DaVinci pentru tratamentul cancerului de prostată prin intervenție chirurgicală, sau avem un centru de radiologie pentru a-l trata cu radiații externe speciale și alte tratamente. Privind tratamentele de medicină nucleară, avem terapia cu Lutetium, aceasta reprezintând cea mai nouă opțiune de tratament pe care o avem și pe care o oferim.


Putem oferi întreaga gamă de opțiuni de tratament într-un singur spital. În cadrul comisiei multidisciplinare, discutăm cazurile tuturor pacienților cu cancer și apoi luăm decizia privind tratamentul pe care îl putem oferi acestora. Dacă decizia este în favoarea intervenției chirurgicale, dispunem de chirurgie robotică pentru prostată. Dacă este necesar tratamentul cu radioterapie, avem posibilitatea de a trata pacientul în cadrul spitalului nostru. De asemenea, toate opțiunile posibile de tratament sunt disponibile într-un singur spital, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru pacient.


Care sunt cele mai noi metode de diagnosticare a tumorilor urologice maligne?


Pentru afecțiunile prostatei, dispunem de biopsia ghidată prin RMN. Avem scanarea PET CT, scanarea PET CT PSMA. Este cea mai recentă opțiune de diagnostic pentru identificarea metastazelor. Apoi, pentru toate afecțiunile urologice, putem oferi PET-uri PSMA speciale. Pentru intervenții chirurgicale ale tumorilor vezicale avem un tratament cu HEXVIX, astfel încât putem identifica, cu ajutorul citoscopiei cu lumină albastră tumorile vezicale. Și apoi, prin intermediul citoscopiei cu lumină albastră, putem identifica numeroase tumori mici. Acesta este un avantaj semnificativ pentru pacienți care se confruntă cu tumori mici. Pentru tumorile renale, avem o abordare laparoscopică sau o abordare robotică. Dacă intervenția chirurgicală este posibilă, putem realiza o biopsie ghidată de CT pentru a identifica dacă o tumoră este de origine malignă sau benignă.


PSMA PET reprezintă cea mai recentă posibilitate de a identifica metastazele cancerului de prostată, examinare care este disponibilă la spitalul Wiener Privatklinik. 


Programați un control dacă vă confruntați cu simptomele enumerate mai sus sau dacă doriți să apelați la tratament sau pentru o a doua opinie medicală pe un diagnostic deja existent.

Alte articole medicale

Logo Wiener Privatklinik picture

Quick Links

Useful Links

Make Appointment

Call Us Today

(+4) 021 1394827

Copyright Wiener Privat Klinik. All rights reserved.